Care amintiri de la nuntă le considerați mai importante, fotografiile sau filmul video?
Fotografiile
Filmul video
Egal de importante
Nu știu ...

Articole


Concubinaj … sau mai bine evit?

Sa trăim împreună înainte de căsătorie sau nu? Stricăm relaţia, dacă ne mutăm împreună înainte de căsătorie? Ce fac dacă după ce ne căsătorim şi ne mutăm împreună îmi dau seama că nu pot trăi cu obiceiurile lui?

Sunt întrebări frecvente ale tinerilor. Este un cuţit cu două tăişuri. Eşti îndrăgostit şi vrei să îţi petreci cea mai mare parte a timpului tău cu persoana iubită. Este firesc. în foarte multe cazuri acesta este principalul motiv pentru care tinerii se mută împreună. Astfel se obişnuiesc cu viaţa în doi, să împartă sarcinile viitoarei căsătorii. îşi dau seama dacă se potrivesc sau nu. Totul se bazează însa pe compromisuri.

V-aţi mutat împreaună. Atenţie, nu trageţi de timp. Dacă nu mai simţiţi nevoia actului de căsătorie, înseamnă că probabil ceva nu este în regulă în relaţie. încercaţi să îl aflaţi şi să îl rezolvaţi. Altfel vă veţi trezi ca persoana cu care trăiţi, nu este persoana potrivită şi urmează despărţirea, poate prea târziu, şi apoi să regretaţi timpul pierdut.

Pare interesant, dar un studiu facut de britanici arată că perechile care au trăit împreună înainte de nuntă, sunt mult mai predispuşi la divorţ.

Nu v-aţi mutat împreaună. încearcă să îţi imaginezi acele sentimente de emoţii şi dragoste care vă va cuprinde după ce vă căsătoriţi. Sentimentul de a încerca să fie totul perfect şi potrivit pentru voi.

Tinerii de astăzi sunt mult mai prudenţi, aşa ca foarte mulţi aleg concubinajul. în cele mai multe cazuri, dacă nunta are loc după cel mult 2 ani de când stau împreună, căsnicia rezistă şi vor avea o familie fericită.

sursa: infomariaj.ro


Alte Articole




Знакомство с фотографом.

Даже если свадьбу вы решили сделать самой скромной, есть моменты, которых избежать никак нельзя. Это фотосъемка. Вам ведь не хочется остаться без фотографий самого важного момента в вашей совместной жизни, которые можно будет показывать ...

Citeşte mai mult...



Как себя вести во время съемки?

Будьте естественны. Не нужно постоянно беспокоиться о том, что вас снимают - в современных городах всевидящее око государства следит не только за параноиками. Каждый из нас многократно записан на ленты скрытыми камерами ГАИ и охранных систем ...

Citeşte mai mult...



Свадьба - делаем гламур.

Итак, ты выходишь замуж. На носу свадьба, а тебе ещё надо всё организовать и продумать каждую мелочь. Ведь твоя свадьба должна быть самой лучшей!

Citeşte mai mult...



Свадебное фото - секреты красоты.

Для того, чтобы хорошо выглядеть на свадебной фотографии, необходимо знать некоторые хитрости и приемы, овладев которыми вы будете уверенно чувствовать себя перед камерой.

Citeşte mai mult...



Indicaţii necesare dacă pleci în locuri exotice în luna de miere

Cum să te fereşti de muşcăturile de ţânţari, căpuşe, purici, păianjeni şi alte insecte...

Citeşte mai mult...



Organizarea Nuntii Pas cu Pas

Cu 18-14 luni inainte: - anuntati logodna voastra; - alegeti o data pentru nunta voastra; - cumparati o agenda (calendar) in care veti nota toate lucrurile importante legate de nunta; - consultati cat mai multe surse de informare inainte sa incepeti orice pregatire pentru marele eveniment : revista "Mireasa", "Ideal Mariaj" , navigati pe internet si consultati site-urile firmelor de specialitate, analizand cat mai multe oferte

Citeşte mai mult...



Cum pastrezi rochia de mireasa dupa nunta?

In cazul in care ai decis sa nu-ti inchiriezi o rochie de mireasa, ci ai optat pentru cumpararea sau confectionarea la comanda a rochiei, te-ai intrebat ce vei face cu ea? Cum o vei pastra in cea mai buna stare, astfel incat si dupa 10-20 de ani rochia ta sa arate ca noua? Iata cateva trucuri care te vor ajuta! Ia masuri de protectie pentru pastrarea ei!

Citeşte mai mult...




  © 2008 Amar.md
Administraţia amar.md nu poartă răspundere pentru anunţurile publicate şi părerile expuse pe site.
Email: info@amar.md Toate drepturile rezervate. Termeni şi Condiţii de utilizare
 
Site creat de Midan Factory